sâmbătă, 1 aprilie 2023

HOROSCOP APRILIE 2023



APRILIE, cu bune și cu mai puțin bune...

Berbec

Vine o lună în care veți avea posibilitatea să vă demonstrați talentele, calitățile,dinamismul și perspicacitatea.Vă veți manifesta dinamic,va trebui să fiți activi și să înaintați spre țintele propuse.Vă veți remarca prin farmec și carismă în relații,lucru care ajută și zona afectivă a vieții.Vă va avantaja prezenăa Soarelui în semnul vostru,alături de Marele Benefic al zodiacului și Marele Vindecător.

Familia va fi oaza voastră de sprijin,iar casa locul unde vă veți încărca bateriile.Bazați-vă pe cei dragi dacă doriți să vă extindeți afacerile,acordați-le timp și relaxați-vă alături de ei!Nu de alta dar,din exterior pot sosi invidii și poziții pline de ranchiună,inclusiv din partea prietenilor.

Pentru aceia fără job,prima jumătate de aprilie este favorabilă axării pe căutări,depunerii de CV-uri,încheierii de contracte și negocieri.

A doua jumătate din lună vă puteți da cu stângu-n dreptul prin încăpățânare,impulsivitate,lipsa de răbdare și neascultare.Tensiunile se pot manifesta și în cuplu,iar ele pot duce la ridicarea unui zid rece peste care cu greu s-ar mai putea trece pe viitor.

Taur

Nu vă așteaptă o perioadă ușoară,și nici uniformă sau plictisitoare.Se pot ivi probleme de sănătate sau lipsă de vlagă ce vă poate întârzia sau chiar bloca o parte din timp ca să vă faceți treburile și să dați randament.Atâta timp cât planeta voastră guvernatoare,Venus,va mai rămâne în semnul vostru primele două săptămâni,ar fi șanse și de vești bune,protecție, semnale pozitive din zona de relații,sau cel puțin nu se vor agrava lucrurile.

Tot cu Venus acolo,va crește dorința de a cheltui pentru voi și plăcerile voastre,pentru înfrumusețareși transformare a garderobei.

A doua jumătate a lunii,Venus va ajunge-n Gemeni,o poziție care vouă vă va aduce risipă sau mai curând câștiguri mici venite din mai multe direcții.Cu disciplină și organizare a fondurilor proprii,veți trece cu bine peste etapa asta.În schimb,cei care sunt salariați pot beneficia de o recompensă ori un cadou cu ocazia sărbătorilor.

Ultimul decan din lună,care coincide și cu formarea eclipsei solare,aduce un impuls contabilizării și bilanțului cu ceea ce ațti realizat de un an încoace.Puteți primi și răspunsuri la dilemele cele mai grele.

Gemeni

Trei sferturi din aprilie,Soarele va activa casa prietenilor și susținătorilor voștri,dar asta poate fi și o perioadă de creștere profesională dacă veți apela la cine trebuie.Socializarea și popularitate pot crește și ele,cu condiția să nu vă-nchideți în casă și să doriți să vă extindeți cercul social.

Financiar,primele 10 zile nu au atâta energie ca să vă propulseze,iar banii pot veni mai curând în urma unor demersuri vechi.Însă odată ce Venus va activa semnul vostru,adică după 11 aprilieîncolo,situația se va modifica și veți întoarce lucrurile în favoarea voastră.Vă sfătuiesc să acordați atenție ținutei,a modului în care apăreți în lume,pentru că impresia de-o veți lăsa în urma voastră o să vă ridice sau o să vă coboare.Tot cât Venus va fi pe semnul vostru,vă sugerez să acordați atenție relației cu rudele în vârstă sau cu șefii voștri,pentru că acolo se pot ivi situații tensionate,care nu vă vor avantaja.

Afectiv,cei singuri pot găsi o persoană interesantă prin intermediul prietenilor sau socializând mai des inclusiv online.Va fi important atunci să nu forțați lucrurile,ci să le lăsați să curgă lent,într-un mod cât mai natural.

Rac

Primele 20 de zile din lună,atâta timp cât Soarele va traversa zodia Berbec și se va afla în preajma lui Jupiter,sectorul carierei și poziției sociale va fi activat pentru voi,viața profesională și cea personală vor fi echilibrate și poate chiar o să găsiți o nouă sursă de venit.Șefii voștri vor fi impresionați de eficiența de care veți da dovadă și n-ar fi exclus să vi se propună o nouă funcție,bineînțeles cu asumarea de noi responsabilități.

Veți întâlni oamenii potriviți cu care să cooperați bine ori persoane care să vă devină ulterior prietene.Profitați de  oportunitățile bune și dați viață la ceea ce ați planificat pentru că norocul va depinde în mare măsură de curajul de care o să dați dovadă.Iar cu Marte chiar pe semnul vostru, inițiativele și inspirația nu vor lipsi.

În ultimul decan de aprilie,pot veni tensiuni și transformări de situații,unele poate legate de bani,altele de apariția unor noi cunoștințe care vă propun ceva sau un prieten vă va dezamăgi.Pentru a evita pierderile,vă sfătuiesc să nu vă avântați în nimic nou.Cu răbdare și disciplină va trece greul fără să vă afecteze prea tare.

Leu

Vine momentul să vă gândiți noi obiective,să aspirați la noi idealuri,să vă planificați începerea unor noi proiecte care să implice predare sau oratorie,să studiați ori să învățați ceva,sau chiar să planificați o călătorie îndepărtată.

Veți manifesta un puternic simț al dreptății,veți fi capabili să-sfătuiți pe aceia care vă solicită ajutorul,poate chiar să mediați chestiuni legale.

În a doua parte a lunii însă vi se va contesta autoritatea de oameni invidioși sau de concurenți,și veți fi nevoiți să vă reconsiderați atitudinea.Vor fi posibile certuri cu colegii sau partenerii,cu șefii sau alte organe de autoritate.Nu va fi atunci momentul să vă revendicați drepturile pentru că nu numai că nu le veți obține,dar aceste solicitări pot provoca lucruri mult mai complexe.

Când Mercur va intra în mișcare retrogradă,începând cu ultimul decan de aprilie,persoane din trecut pot veni cu oferte noi sau vor dori să vă întoarcă la vechiul vostru loc de muncă,eventual cu o nouă propunere de câștig decât altădată.Cei care au afaceri,poate vor reînnoi parteneriate vechi, contracte cu vechi furnizori,dar este posibil și să întâmpinați anumite dificultăți la job.

Fecioara

Deși va fi o lună activă pentru voi,totul se va petrece cu dificultate și probabil că veți da mai mult decât veți primi,iar liberul arbitru va fi limitat.Veți fi în continuare în tot felul de situații confuze,poate legate de plata unor datorii karmice,și ori de câte ori veți primi ceva,va trebui să plătiți din greu pentru asta.

Financiar,să zicem că prima săptămână v-ar favoriza investițiile,achitarea unor rate,înapoierea unor datorii,pentru că veți face rost de sumele necesare.În restul lunii,mai favorizați vor fi aceia care se preocupă de tranzacții imobiliare sau vor fi persoane care vor primi moșteniri.

Singuri nu veți putea face mare lucru,și acum mai mult ca oricând aveți nevoie de sprijin,de lucru în echipă,de solicitare de ajutor,de participare la activități sociale.

Afectiv,persoanele aflate în căutare de partener l-ar putea găsi dacă se vor duce în călătorie ori poate pe internet.Nu-s excluse noi cunoștințe de altă naționalitate sau religie,ori o mai mare apropiere de un coleg  mai mare de facultate.

Cuplurile cu vechime vor avea o stabilitate în continuare,vor planifica vacanțe și concedii sau poate un credit ceva pentru o casă,iar cuplurile mai tinere,să se aștepte la un copil.

Balanța

Cu Marte pe casa carierei,veți avea multă activitate și energie din punct de vedere profesional.Proiectele în echipă vor fi favorizate sau pe unele o să le finalizați urmând a fi recompensați și lăudați pentru ele.

Pentru aceia care au afaceri,de asemenea este o perioadă în care ei pot face multe,în primul rând pot găsi colaboratori,pot semna contracte,pot găsi parteneriate.

Și afectiv se anunță transformări pozitive în relații,ori se formează cupluri noi,ori se consolidează legătura acelora cu vechime.Problema însă ar fi că în unele parteneriate,privirile pot aluneca și lateral,în vecinătate,iar eu vă sfătuiesc să nu dați curs tentațiilor.

Odată ce Venus va schimba zodia și tiparul energetic,persoanele singure se vor îndrepta spre zona online sau a străinătății pentru găsirea sufletului pereche.Dar odată cu asta,poate că va trebui să-și schimbe modul de a judeca lucrurile și situațiile.

Ca stare de sănătate și energie,Saturn în Pești va atrage atenția mult timp asupra acestui sector de viață.Odihna,relaxarea se vor impune,ca de altfel și pauzele dese de la calculator sau de la activitățile ce necesită o concentrare mentală ieșită din comun.Altfel,durerile de cap sau hipertensiunea arterială s-ar putea croniciza.

Grijă la perioada de final de lună,deoarece s-ar putea ivi conflicte cu părinții sau alte rude în vârstă,cu șefii sau cu o persoană puternică ce reprezintă organele statului!

Scorpion

Aprilie este o lună care vă împinge să finalizați lucruri importante,care să vă aducă recunoaștere din partea altora,în special a partenerilor,fie de cuplu,fie de afaceri.Liberul arbitru este valabil pentru anumite domenii,dar pentru altele continuați să depindeți de ceea ce vine din exterior.Referitor la acestea din urmă,va fi important să mențineți un echilibru și să nu amplificați conflicte care s-ar putea ivi.

Dacă aveți afaceri,cooperarea și câștigul prin intermediul altora ar fi de dorit,ba chiar vă puteți aștepta la cadouri și surprize.

Al doilea decan al lunii nu vine cu energii tocmai bune,iar prudența și înțelepciunea devin aliații voștri de nădejde.Amânați treburile importante până la ultimul decan,când se va restabili armonia!Altfel,neînțelegerile și tensiunile care se pot ivi or să vă împiedice bunul mers al lucrurilor,puteți face greșeli,puteți fi criticați de dușmani,pot apărea schimbări care să vă dea peste cap estimările.

Medical,cât Soarele va activa Berbecul,voi rămâneți vizați de repercusiuni ale exceselor pe care le veți face.O atitudine neglijentă față de sănătate poate duce la boli și la scăderea energiei,la  dureri de cap frecvente, scăderi de presiune,depresie sau răceli.

Săgetător

Socializarea,viața afectivă,călătoriile,șansa de câștig din investiții, creativitatea,talentele și sportul sunt de bun augur pentru voi.Iar primele 10 zile vă sunt favorabile.Deveniți mai populari și mai solicitați în cercurile de afaceri,vă asumați riscuri calculate pentru a obține mai mult profit,deveniți inspirați și datorită acestui lucru vă puteți arăta creațiile lumii și vă puteți face cunoscuți.Deci,problemele de afaceri și cele curente de lucru vor fi rezolvate destul de ușor,fără întârzieri sau blocaje serioase.

Obstacolele pot apărea pe la mijlocul lunii,ori în viața personal-afectivă,ori în afaceri.Este posibilă stagnarea în planurile prioritare,proiectele noi se pot bloca,dar și contractele mai recente.Veți avea nevoie de prudență și reținere,mai ales atunci când vă alegeți partenerii sau prietenii.Nu de alta dar pot veni probleme suplimentare și cauzate de invidie,intrigi,ostilitatea cuiva din trecut.

Cu Venus traversând casa de parteneriat în a treia decadă a lunii aprilie,se pot soluționa cauze legale dacă aveți procese juridice,și n-ar fi exclus să vi se achite despăgubiri.

Când Mercur va intra în mișcare retrogradă,veți decide să vă relaxați acasă,alături de membrii familiei.Cei singuri vor fi preocupați de sfera personală,iar cei cu familie se vor angaja în consolidarea relațiilor cu partenerii de cuplu.

Capricorn

Și pentru voi,primele 10 zile din lună vor avea energii armonioase și unii dintre voi vă veți dedica mai mult timp problemelor de zi cu zi alături de cei dragi.Vă veți angaja în reparații,poate veți cumpăra mobilier,veți decora casa făcând-o mai frumoasă.

Dar vor fi și nativi care în aceste momente vor prefera singurătatea în așa măsură încât vor lucra chiar acasă.Aceia vor vrea să ia o pauză de la oameni. 

În afaceri,vor exista oportunități de a lua decizii independente și acțiuni responsabile,veți folosi rațional orice resurse materiale,concentrându-vă pe experiența acumulată și pe conexiunile existente,pe ajutorul aliaților și al prietenilor adevărați.

Financiar,mijlocul lunii atrage atenția la tendința de a cheltui nechibzuit. Abțineți-vă pentru că banii pe care vă bazați pe viitor întârzie să apară și problemele financiare vor deveni destul de reale.

După 21 aprilie,nu ar trebui să vă asumați riscuri la scară largă și proiecte dificil de realizat.Dacă veți face greșeli,atunci nu este exclus un conflict cu conducerea superioară.Va urma apoi revenirea la sarcini făcute greșit sau la planuri pe care cândva nu le-ați finalizat din diverse motive.

Medical,aveți nevoie de metode deîntărire a sistemului imunitar,și de evitare a contactului cu persoanele bolnave de boli contagioase.Îngrijiți-vă mai bine și dacă vă știți cu probleme de tensiune!

Vărsător

Comunicarea cu persoanele apropiate,precum și rezolvările de lucruri, acte,informații la drumuri scurte devin preocupări principale pentru voi,cel puțin în primele 20 de zile din aprilie.Dacă vă simțiți extenuați de eforturile din trecut,vă puteți lua o pauză de vacanță și puteți pleca în excursie.

Intrarea planetei Venus în Gemeni poate aduce pentru nativii singuri fiorii emoțiilor și ai dragostei sau măcar al aventurii și flirtului.Dacă nu este asta prioritar,atunci axați-vă pe creativitate și activități care vă fac cea mai mare plăcere,amintiți-vă de copilul interior și hrăniți-l cu joacă,țineți în jur persoane tinere pentru că vă vor reda și vouă tinerețea cu entuziasmul lor!

Când Mercur va intra în mișcare retrogradă,în ultimul decan de aprilie,vor reveni probleme de rezolvat în casă ori chiar se vor reaprinde discuții vechi între membrii familiei.

Situația financiară va avea nevoie de atenție în a doua jumătate din lună,când nu vă recomand tranzacții mari și achiziții costisitoare.Va fi nevoie să vă revizuiți comportamentul deoarece veți avea tendința de a încerca să dominați și să aveți ultimul cuvânt de spus,lucru care va deranja pe ceilalți.

Poziția lui Marte vă slăbește sănătatea,vă face vulnerabili la infecții ori mici accidente,iar stresul și gândurile care vă frământă vă pot da o stare de rău.Calmați-vă și gestionați furiile!

Pești

Cu Saturn și Neptun în semnul vostru,mult timp de-acum încolo veți trece de la stări de visare la realitatea mai dură.Perioada aceasta va favoriza prima variantă,și poate ar fi indicată direcționarea energiilor spre cauze mai mari,mai grandioase,spre dezvoltare spirituală.Nu rămâneți cu totul însă acolo,deoarece veți avea nevoie și de spirit practic pentru a rezolva concret lucruri.

Întâlnirea Soarelui cu Jupiter va activa pentru voi o casă a banilor,dar asta nu înseamnă că dor veți câștiga.Acest tip de configurație astrală atrage atenția și la posibilele excese în cheltuirea finanțelor,asta pe lângă faptul că preocupările voastre trebuie îndreptate spre găsirea de variante de câștig în plus față de până acum.

Pe la mijloc de lună,va trebui să vă întoarceți la teme neterminate,la relații vechi și multe din ceea ce aveți de făcut vor depinde de alții.Atenție însă,căci unele persoane vor da suport dezinteresat,dar altele nu,ci vor căuta să vă manipuleze în interes propriu!Așadar,nu vă grăbiți cu promisiuni,nu trageți rapid concluzii,nu semnați acte importante!

Din punct de vedere al sănătății,încă mai aveți vreme la dispoziție să luați măsuri din timp,pentru a nu se activa mai târziu bolile cronice!





























vineri, 20 ianuarie 2023

2023 și energia Iepurelui de Apă

 



  În acest ultim decan de ianuarie 2023, odată cu Luna Nouă-n Vărsător, se schimbă și tipul de energii conform horoscopului chinezesc, energii valabile până-n februarie 2024.
  După un 2022,an de Tigru sălbatic așa cum i-am simțit cu toții colții și atacurile războinice, ajungem în Anul Iepurelui de Apă, unul care ar trebui să fie ori mai blând, ori cu energii și acțiuni ascunse,dar  care să ne permită puțină retragere, puțină odihnă, măcar cât să ne lingem rănile.
  În realitate, iepurele în sine este o creatură iubitoare, blândă, delicată, pufoasă și armonioasă, care are grijă de urmașii săi. Iar când își manifestă grija, știe inclusiv să se folosească de dinții lui ascuțiți. Asta nu înseamnă că are sau își construiește întotdeauna o viață liniștită, mai ales dacă e înconjurat de dușmani și e nevoit să aibă urechile la pândă pentru a mirosi momentul de luat tălpășița.
  Iepurele e un semn liniștit, optimist, cu o imaginație bogată, însă arareori pragmatic pentru a acționa ca să-și îndeplinească visele. Mai mult decât atât, poate cădea în capcana propriei naivități, devenind țintă ușoară pentru răuvoitori. Influențați de asemenea caracteristici ale acestei zodii, pentru a avea un an măcar acceptabil va trebui să învățăm calmul și arta negocierii, va trebui să ne stăpânim pretențiile exagerate, să acționăm pentru confortul personal și al familiei, să ne apărăm ce cu trudă am obținut până acum. Siguranța și starea de bine trebuie să fie cele mai mari valori de care să ținem cont și pentru care să acționăm cu prudență dar hotărâre, știută fiind frica proverbială și de umbra lui a acestui animal.
  Va trebui profitat de experiențele din ultimii ani pentru că, dacă ele vor fi privite cu încredere și optimism, pot aduce valoare, creativitate, artă și bun gust în sectorul profesional și bineînțeles, odată cu asta vor crește câștigurile măcar cât să se poată face față puțin schimbărilor dramatice din societate.
  Anul Iepurelui poate avea legătură cu magistrații și domeniul în care ei activează, iar acolo vor veni modificări, poate începe o vastă reformă judiciară de care toate națiunile au nevoie.
   În concluzie, nu va fi un an perfect, ne va da ceva emoții, și nici n-are cum altfel, ținând cont de marile transformări ale anilor precedenți. Însă poate fi un an în care, deși lent, se poate înainta pe calea progresului.