duminică, 27 decembrie 2015

2016 LA START


  Dupa turbulentele din 2015 ,probabil ca speram intr-un an 2016 mai linistiti si mai echilibrat. Desi speranta moare ultima, acum  trebuie sa acceptam ideea ca 2016 va fi un an dinamic,in care vom fi obligati sa ne regandim strategiile ,dar si toate sistemele filozofice,religioase si spirituale,tinand cont de careul dintre Jupiter si Saturn,dar si de acela dintre Saturn si Neptun,toate fiind planete cu mare forta morala si de credinta.
  Nu-I exclus ca,aflati in miezul actiunilor,sa nu realizam decat mai tarziu beneficiile pe care le poate aduce acest an . Iar daca ma refer concret la ele,pot sa spun ca noua tehnologie se dezvolta continuu si nu-s excluse noi descoperiri in domenii tehnice. De asemenea vin schimbari,cel putin in sectorul economico-financiar.
  In prima parte a anului vom fi sub influenta careului Pluto-Uranus,care-si consuma pana in aprilie  ultima etapa din cele 7  ce au avut loc in ultimii ani. Nu-s excluse rebeliuni, revolte, incendii si arme de foc,mai ales in primul trimestru al anului,cu Marte foarte puternic in Scorpion , sustinut in plus de Pluto,apoi cu un Marte retrograd mai bine de 2 luni. Asemenea aspecte ar putea aduce forta si putere celor din lumea interlopa si sper sa nu mai auzim de alte acte de terorism.
  Alt unghi important ar fi trigonul Jupiter-Pluto care actioneaza pana pana in iulie si isi poate pune amprenta pe zona economico-financiara. 
  Exista insa intervale,in special pe fondul dinamismului Jupiter-Saturn, cand pietele de capital vor simti din plin regresie,ba chiar in luna Mai se vor pune in discutie si sub lupa, pierderile financiare,unele pe fond de frauda. Pentru ca situatia este internationala,nu m-ar surprinde sa se apeleze la taxe si impozite pentru conturile offshore. Astrele acorda atunci timp pentru reforme fiscale si rezolutii care sa rezolve o anumita criza.
  Pana in septembrie vom avea ocazia ca prin transformari profunde sa beneficiem de oportunitatile energiilor plutoniene care vor media Axa Destinului,dar si de presiunile planetelor Jupiter si Neptun care vor intra si ele in contact cu nodurile lunare.
  Cum ciclul Jupiter-Saturn este legat de Europa,nu-I exclus ca UE sa traverseze efectele energiilor astrale,poate chiar legate de criza emigrantilor inceputa in 2015.
  Presiunea pe Saturn e pusa in continuare  in luna septembrie,cand planeta devine punct forte pentru Axa Destinului,facand clar diferenta intre ceea ce am stiut pana acum  si ceea ce se clatina prin evenimente care probabil  vor  schimba cursul unor trasee pentru viitor…. descarcarea energiilor negative se poate realiza cu ajutorul a tot ce are calitativ semnul Gemenilor.
  Cu planete si zodii ce fac referire la credinta,cred ca din vara  pana la inceputul toamnei, factorul religios va fi iarasi adus in prim plan.
 Tot in septembrie, Marele Benefic ,Jupiter,schimba semnul ,parasind Fecioara si ajungand in Balanta,o zodie cu care probabil se va completa mai bine , in care va ramane pana in octombrie 2017. Jupiter in Balanta ar trebui sa creasca simtul justitiei,dar si capacitatea de a asculta si a intelege  opiniile celorlalti,nu doar ale noastre.
  Luna noiembrie va fi si ea activata de careul Jupiter-Pluto care insa ar putea fi indulcit cu multa rabdare si perseverenta,dat fiind sextilul Jupiter-Saturn.
  Dar rolul lui Saturn nu se termina aici,caci planeta e foarte importanta in necesitatea gasirii de solutii frumoase si trainice care sa medieze  opozitia Uranus-Jupiter care va marca sfarsitul anului 2016.
  Pentru anul 2016 doresc sa mai amintesc  de eclipsele din martie ,cea solara in Pesti si cea lunara in Balanta, sau eclipsele din septembrie,una in Fecioara si alta in Pesti. Fata de anul 2015,mai apare  o a treia eclipsa de Luna in semnul Varsator ,care se formeaza in august.Toate insa aduc transformari in sectoare din viata noastra,unele ca rezultate a ceea ce am facut pana acum,altele ca noi drumuri pe care vom pasi.
 In concluzie ,se pare ca anul 2016 ne va invita la actiune de tip semne mutabile (Gemeni,Fecioara,Sagetator si Pesti),pentru ca instabilitatea in care continuam sa ne zbatem,confuzia in care continuam sa bajbaim ,vechile certitudini de care nu ne mai putem agata,noile viziuni pe care trebuie sa le admitem,toate astea nu vor mai accepta sa tinem capul ascuns in nisip ca strutul  ,ci,chiar asa,tematori,trebuie sa cautam sa ne rearanjam mentalul,psihicul si intuitivul, daca vrem sa evoluam.
  Desi planetele transpersonale vor forta aproape violent schimbarea, Jupiter ar trebui sa aiba un rol decisiv ,mai ales cand va ajunge in Balanta. El va trebui sa ne ajute sa acceptam metodele justitiare,sa intelegem si sa aplicam arta compromisului ,a intelepciunii si a lucrului unii cu altii,indiferent de religie sau pozitie sociala,fiecare de pe nivelul lui. Si spun asta pentru ca nu toti evoluam la fel sau in acelasi timp,ci fiecare s-a nascut cu un anumit bagaj de talente, defecte ,experiente si fiecare are lectiile lui de invatat,pentru ca nici in univers ,ca si in viata pamanteana,nu este permis saltul si arderea de etape.

  P.S.- dati-mi voie sa fac o paranteza ca sa  transmit tuturor gandurile mele pozitive.Ele sa va dea  intelepciunea sa alegeti din 2016 doar ce e bun pentru voi si pentru cei dragi ! 
   La multi ani si din partea mea!

sâmbătă, 19 decembrie 2015

PAS SPRE CUTIA PANDOREI


  Hei,sa inteleg ca va zburliti la vestea ca Mercur va incepe iar "sa dea rateuri"?....ca incepand de azi isi pregateste terenul pe care il va matura inca de doua ori pe parcursul retrogradarii? Sa fim seriosi,nu Mercur va fi cel care nu stie ce face....doar noi,noi si mintea ,noi si logica noastra!!  Dar care este rolul meu? Sa imi avertizez dragii de cititori,pentru ca ei sa isi ia masuri de precautie....
  Cateva din situatiile pe care le vom traversa de acum si pana la intrarea planetei in mers retrograd vor mai fi puse pe tapet si reevaluate ,urmand ca rezolvarea sau macar clarificarea lor  sa se faca dupa 26 ianuarie incolo,pana spre sfarsitul lunii februarie 2016.
  Unul din cele mai importante aspecte astrale este intalnirea Mercur-Pluto in Capricorn, pe fondul unei tensiuni cu Uranus. Pe langa factorul "surpriza" pe care il va aduce Uranus,legatura Mercur-Pluto are si o parte buna ,si anume aceea de a avea capacitatea de analiza profunda a evenimentelor ,si de a reusi sa ajungem la miez. Nu e exclus ca demersuri din trecut, care poate au suferit blocaje,  sa fie fortate acum de unde nu ne asteptam ,iar noi sa fim obligati sa transformam acolo unde ne era teama s-o facem,ori din reticenta,ori din faptul ca am refuzat sa acceptam ca avem undeva o problema.
 Pentru unii,secrete,subiecte tabu (dependenta,abuz),relatii cu fratii,scurtele calatorii,acte si documente,educatie,mass-media,cai de primire si receptionare de informatii,comert,gestionare de finante ,de averi sau cariera, vor "scoate capul la lumina",iar forta comunicarii va avea un rol esential... distruge sau vindeca.
  Pentru altii va creste  puterea de convingere sau manipulare asupra multimii,se vor descoperi detalii ascunse cu care se va incerca poate un santaj,vor intra in discutie sensuri oculte si misterioase,se vor dezvalui fapte ,poate ale unor membri din serviciile secrete ori din organizatii ale lumii interlope.
Sunt posibile lupte pentru putere, care sa implice manipulari si amenintari verbale ,iar aceste lupte cred ca vor avea loc la nivel intelectual si mental,prin metode de proiectie de ganduri si cuvinte asupra altora sau prin alte modalitati non-verbale ce dezechilibreaza psihicul celui" mai slab" acum.
  Pentru aceia care se vor simti amenintati de puterea de influenta si ambitia altora de a-si atinge scopul indiferent cum, in toata perioada ce a ramas de decembrie ,dar si in ianuarie,recomand masuri de transformare spirituala care cu adevarat vor relaxa mintea aflata in panica,asa incat sa nu ia decizii pripite.
  Insa toti trebuie sa acceptam ideea ca situatiile sunt in continua schimbare si transformare,chiar si pozitiile pe care le credeam stabile candva,sa intelegem ca structurile perimate se vor distruge,iar succesul din trecut nu va mai fi la fel ,ca metodele prin care unii l-au atins trebuie innoite,dar si ca traseul  nu va fi usor. Dam cu greu drumul atasamentelor si lucrurilor care ne-au adus altadata stabilitate,ceea ce traversam acum nu ne convine,mai ales ca nu putem controla evenimentele din viata noastra,alegerile pe care le avem de facut sunt dificile tare pentru ca nu le mai putem avea pe toate,pentru ca ele impun sacrificii,fie de persoane,fie de lucruri sau pozitii sociale care ne-au asigurat confortul candva.....Si inca ceva...cu cat ne vom opune mai mult acestor transformari necesare evolutiei noastre,cu atat ne va fi ma greu si ne va lasa fara vlaga.
  Desi obisnuinta pe care o confundam cu stabilitate, e a doua mama a naturii,puterea de a gandi,a vorbi si a asculta, prin schimbarea stilului de pana acum, capata importanta prin veniri,reveniri,evaluari si regandiri pe parcursul intregii perioade despre care va povestesc. Iar tot va ramane in urma din viata noastra, e clar ca nu mai reprezinta o necesitate pentru evolutie si cere curatire...daca nu golesti locul de vechituri,gunoi si carpaceli,nu poti elibera calea noului ce trebuie sa vina.....el oricum o sa vina si nu e cazul sa il primim intr-o balta statuta.
Sursa:http://www.dcnews.ro/lupte-pentru-putere-manipulari-si-amenintari-ce-ii-a-teapta-pe-romani_492919.html

miercuri, 16 decembrie 2015

2+0+1+6=9


  Anul 2016.....cifra 9 in numerologie...un indicator care atrage atentia asupra necesitatii de a depasi obstacolele cu care ne vom confrunta si care vor veni din zona integritatii si intelepciunii. Vom reusi sa ne insusim aceasta lectie karmica doar prin forta intuitiei,creativitatii si prin puterea de a asculta ceea ce ne dicteaza inima. Iar cel mai important,fiecare sa fie un exemplu si un ghid pentru altii.Prin eleganta cuvintelor,prin moralitate si onestitate,vom putea exprima deschis nobile idei doar daca traim si  simtim cu adevarat ceea ce dorim sa impartasim celorlalti.
  Prin atitudinile in fata evenimentelor ce se indreapta spre noi de-a lungul anului,va trebui sa ne axam in primul rand pe cresterea personala,dand dovada de altruism ,respect pentru viata insasi,prin pasiuni puse in slujba unor idealuri inalte,dincolo de cercul restrans al Sinelui si Ego-ului nostru.
  Va fi un an incarcat de emotivitate,de-a lungul caruia nu trebuie sa picam in capcanele detaliilor nesemnificative si sa uitam telul comun.
  Energia cifrei 9 o sa ne faca vulnerabili in fata notiunilor de "pacat" si "rascumparare",in fata infractiunilor spirituale si a  pocaintei. Nu ni se cere neaparat sa devenim modele de intelepciune ci macar sa ne straduim sa fim un exemplu bun ,iar prin asta sa ii ajutam si pe altii sa se trezeasca,fara a deveni fanatici in impunerea punctului nostru de vedere...sa-i lasam si pe ceilalti sa isi traiasca propriul adevar.Se cere o rememorare a erorilor din trecut,a ultimilor 8 ani,pentru a invata din astea si a nu mai repeta aceleasi drumuri. Un an de bilant,un an de echilibru,care o sa depinda foarte mult de ceea ce am trait si am sadit in ultima vreme.
  Nu  indic nicidecum sa va faceti proiecte pe termen lung,iar planurile de acum sa fie axate pe evaluare,modificari ,curatire de vicii ,de desprindere de tot ce-i nefast si murdar in viata noastra.Toate acestea de fapt  trebuie sa alcatuiasca baza curata a noilor inceputuri din 2017. 
  Blocati acum scopurile egoiste si motivele ascunse,scapati de imaturitate si de ganduri negative si axati-va pe finalizarea a ceea ce ati inceput deja,pe modificarea in bine a ceea ce v-a blocat pana acum,pornind de la contracte dezavantajoase si sfarsind cu relatiile interumane distrugatoare.
   Asteptati-va la momente de epuizare,oboseala si chiar depresie,pentru ca e un an vulnerabil chiar si pentru persoanele acum sanatoase si viguroase. Problemele psihosomatice,eczemele,tulburarile digestive,reumatismul sau osteoartrita ne pot aduce neplaceri,iar o prelungire in timp a acestor afectiuni,ne poate duce la ipohondrie,afectand psihicul.
   E posibil ca trecutul sa reapara prin reintalnirea oamenilor ce au insemnat ceva intr-o anume etapa a vietii noastre,pentru ca va fi un an de tranzitie intre trecut si viitor.
  Este important sa ne scufundam in suferintele trecutului,sa aducem la suprafata ranile care ne-au transformat in victime,chit ca vom fi vulnerabili in primul trimestru din an....ca sa reglam conturile din viata noastra e absolut necesara aceasta introspectie si psihanaliza. Abia cand ne vom elibera de ce e vicios si ne sta in cale,abia atunci vom intalni oameni noi care sa ne ajute sa schimbam modul perimat de a gandi.
  Financiar, nu se  intrevad mari reusite in casele noastre ci obisnuiti-va deocamdata cu veniturile mici si cu achitarea unor datorii,cu contracte de gen prestari servicii sau pe perioade determinate,ori cu inlocuiri de functii pe timp limitat.
  A doua jumatate a anului va fi mai blanda ca prima  pentru ca atunci deja o sa fim adaptati la aceste modificari de stil si chiar sunt posibile recunoasteri ale eforturilor din trecut.
  Va redau mai jos cateva cuvinte despre cum  va influenta in relatii acest 2016 . Inainte de a citi ,va invit sa calculati aceasta "cheie",adunand cifra cu cifra ziua si luna nasterii si reducand apoi la o singura cifra .

Astfel,pentru cei cu cifra rezultata din modalitatea de calcul de mai sus:

1-se anunta schimbari pentru cei singuri,cei in cuplu fiind oarecum dezavantajati prin tensiuni in relatii greu de gestionat;

2-posibile probleme in orice fel de relatii.Nu luati decizii majore!

3-nu sunt perspective serioase pentru cei singuri.Aceia aflati in relatii toxice,sa faca bine sa ia masuri!

4-ispitele anului va pot face sensibili si vulnerabili. Comportati-va usor mai detasati daca nu doriti sa riscati dezamagiri!

5-cei inca singuri nu-i exclus sa fie macinati de intrebari si indoieli legate de afectivitate. Cei in cuplu vor cauta metode de consolidare a relatiei;

6-nelamuririle din cuplu se vor rezolva doar cu multa conversatie,cu mult dialog. Cei singuri pot intalni pe cineva care sa-i electrizeze.Pastrati-va picioarele pe pamant caci lucrurile se vor misca prea lent pentru cat ati dori!

7-se anunta mici modificari pe traseu pentru cei singuri.In cuplu insa vin tentatii si provocari in fata carora nu va indic sa cedati;

8-atitudinile inflexibile si rigide nu vor fi in avantajul nimanui;

9-emotional este un an dificil in care stadiul prezent nu va multumeste.Aduceti prospetime in viata,prin extinderea cercului de prieteni!

CU IZ DE REGENERARE SI ADAPTARE...


   22 decembrie este ziua solstitiului de iarna,zi care coincide astrologic cu intrarea Soarelui in zodia Capricorn.Aceasta data este importanta pentru mine ca astrolog,pentru ca imi permite sa realizez evaluarea tendintelor energetice valabile pentru tara,in urmatoarele 3 luni.
   Harta momentului are Ascendentul in Sagetator,iar guvernatorul lui se afla situat intr-o casa sociala.
La prima vedere,cu Saturn in Sagetator, pot confirma ca starea generala a natiunii nu este atat de plina de optimism pe cat ar cere-o zodia. Faptul ca este Profesorul acolo ,face ca dintr-un semn cu o gandire pozitiva cum ar trebui sa fie Arcasul, romanii sa fie cuprinsi de ingrijorare, de teama pentru ziua de maine ,de nemultumire,saracie ,toate acestea inducand o stare de sanatate fizica,psihica, mentala in general proasta pe parcursul iernii. Desi oamenii sunt mai sobri si mai seriosi,mai capabili de efort si multa munca in urmatoarele luni,nu pot afirma acelasi lucru pentru toti,tinand cont de planeta rigida Saturn.Aflata intr-o astfel de pozitie,ea nu este imbucuratoare in special pentru persoanele de varsta a treia,dar nici pentru evolutia ratei mortalitatii si imbolnavirilor.
  Guvernatorul Ascendentului spuneam ca e Jupiter. Desi el este cunoscut in astrologie ca Marele Benefic,pozitia lui in semn si aspectul nefavorabil pe care il face cu semnificatorul guvernului sau chiar al sefului statului,care este Soarele,nu ofera sperante de castig.Din contra,vor fi dificultati financiare, economice  si probleme banesti de rezolvat in visteria statului nostru.
  Nu-s excluse nici anchete nationale,procese de avere,caci este pusa in continuare in discutie moralitatea unor persoane importante.
  Faptul ca Soarele  insusi ajunge intr-o casa de bani,acolo unde se afla deja Pluto si Mercur,dovedeste ca ar fi nevoie de o buna gestionare financiara pentru a face fata dificultatilor ,si poate chiar de noi imprumuturi,de noi cresteri de taxe ,accize si impozite.Greutatile financiare se pare ca vor fi pe umerii tuturor,caci nu degeaba “a strange cureaua” este proverbial.
  Transformarile de gestionare financiara ,pe care incearca sa ni le solicite Pluto,vor fi puse la incercare si fortate de  practicile frauduloase  facute in trecut ,dar poate si de cele ce se vor initia de acum incolo caci,sa fim realisti,astfel de atitudini vom mai intalni mult si bine,ilegalitati comise individual sau la nivel de grup infractional economic.
  Pozitia lui Neptun in Pesti,intr-un sector imobiliar,va aduce multa agitatie acolo,probabil prin surplus de taxe si impozite pe terenuri si case,pe apa si gaz. Si pentru ca in general Neptun semnifica  politica de stanga,acest sector va fi sub influenta unei agitatii de tip socialist. Toate vor genera nemultumiri .
   Uranus in Berbec ,antrenat in careul in T cardinal format si din Marte si Pluto,poate afecta negativ  si surprinzator domenii ca teatrul si filmul,educatia ori scolile,cladirile de arta sau  locurile de agrement si distractie ale tinerilor.
  Luna,desi se afla intr-un sector al sanatatii si muncii cotidiene,este totusi bine aspectata.Asta nu inseamna ca evolutia in sectoarele medicale nu vor fi fluctuante. Ci poate ca ,pe undeva,munca oamenilor va fi rasplatita cu un ban in plus asa,cat sa-si incarce masa de sarbatori.
  Punerea in aplicare a ideilor de transformare trebuie sa se faca pas cu pas,fiecare etapa sa aiba stabilita o perioada scurta de timp,ca sa poata fi indeplinita. Nu are sens sa gandim acum planuri pe cincinale,caci nu le vom putea  realiza asa cum le gandim acum.
  Pozitia lui Marte in Balanta poate contribui la certuri si dispute in cercurile parlamentare,chiar demisia unora din partide,pe un fond tensionat.
 Nu-s excluse de asemenea  discutii  aprinse care sa aiba ca tema armata,politia,jandarmeria si serviciile nationale.
  Venus intr-o casa a secretelor  ar putea favoriza castigurile anumitor institutii publice si financiare,ar putea sugera negocieri  din umbra,donatii si sponsorizari facute in spatele usilor inchise.Probabil ca deja porneste jocul  de culise al pregatirilor pentru alegeri.
  Individual,perioada Craciunului se anunta incarcata cu energie pozitiva,venind dinspre legaturile Mercur-Jupiter si Venus-Jupiter,toate aceste planete fiind situate in semne care gestioneaza remuneratii si munca.Desi e perioada de sarbatori,probabil ca aceia care vor lucra acum se vor bucura de roadele efortului lor prin recompense materiale.
  Si pentru ca solstitiul de iarna reprezinta o perioada de contemplare profunda,de regenerare a principiilor fundamentale de viata,de meditatie asupra celorlalte 3 elemente traversate anterior(Aer,Foc si Apa),vom avea acum timp la dispozitie( doar e noaptea cea mai lunga!!) sa privim in urma si apoi inainte,evaluand munca de constructie si reconstructie a noastra ca indivizi si apoi a comunitatii ,ca parte a acestei planete.

marți, 8 decembrie 2015

ACTIONEAZA CU CAP SI INIMA!


   Deja ne agitam,deja simtim adierea schimbarilor si modificarilor pe care dorim sa le facem in prag de Luna Noua in Sagetator. Faza exacta se formeaza pe 11 decembrie si are efecte pe urmatoarele doua saptamani.
  O Luna Noua intr-un semn al credintei,activand pozitiv niste aspecte deja tensionate ale unor planete care indeamna la actiune,asa cum sunt Marte,Uranus si Pluto,o Luna Noua care ea in esenta inseamna noi inceputuri,toate acestea vor oferi curaj si initiativa pentru a reusi sa ajungem la urmatoarea etapa in evolutia noastra,asa ca putem asterne deja pe hartie noile directii de viitor.
  Multe din situatiile pe care le credeam bine stabilite au suferit modificari in ultimii ani,sub influenta Pluto-Uranus,iar acum mai primesc un avant energetic.
  Provocarea Marte-Uranus declanseaza si ea necesitatea de reactie rapida in fata evenimentelor ce vin,iar totul pare sa se precipite. Pe astfel de fonduri,nu recomand raspunsuri pripite si negandite,nu recomand stari de  iritare si de furie,indiferent cine si ce ne va provoca,nu de alta dar harta ne ofera si aspecte ajutatoare de ghidare a tensiunilor spre directii constructive. Astfel,trigonul Lunii Noi cu Uranus,dar si sextilul cu Marte aduc curaj si intuitie in abordarea problemelor dificile,iar Balanta ca semn implicat recomanda cooperare si competitie fair-play. Uranus poate aduce si el acea scanteie, acea idee salvatoare si sclipire ce ne-ar putea scoate din stari dificile la care am fi supusi.
  Guvernatorul semnului in care se va forma conjunctia Luna-Soare este Jupiter,nici el liber de sarcini in acest moment...probabil ca ne va fi testata credinta,mai ales ca si Saturn se poarta neprietenos cu Neptun. Orice supraevaluare a abilitatilor si potentialului de actiune vor fi aspru sanctionate in timp. Daca insa intentiile noastre vor fi sincere si moral-onorabile,daca ne vom axa pe viziune si extindere de orizonturi ale cunoasterii,daca vom fi usor aventurosi dar pana la o limita care sa depinda de o evaluare realista a resurselor si capacitatilor noastre,vom fi recompensati.
  Desi nu este multa energie pozitiva in preajma acestei faze,ci mai multa care provoaca iesirea la rampa,avem toate instrumentele sa ne indreptam spre schimbari benefice ,daca suntem "copii" destepti.
   E timpul sa profitam de oportunitatile care apar,e timpul sa ne debarasam de rutine care ne tin pe loc,e timpul sa acceptam modificari si noi cai in viata noastra,sa profitam de turnura brusca a unor evenimente ce apar...dar.....sa ne ferim sa devenim prea increzatori,sa acceptam noile sarcini si provocari doar atatea cate putem duce,sa nu fim sedusi de promisiunile mincinoase ale altora,sa cumpanim bine ce vorbim cu interlocutorii,sa nu cautam sa scapam brusc si infuriati de responsabilitatile ce ne revin,sa nu tinem mocnit in noi furii  si tensiuni ci sa le desccarcam altfel(in plimbari sau sport de exemplu),sa intelegem ca nu putem face totul singuri,ci avem nevoie unii de altii si sa ne comportam ca atare...si inca ceva,zic eu foarte important acum...sa ne cunoastem bine in interior,sa fim sinceri noi cu noi si sa avem incredere in ce ne comunica intuitia ,pentru ca......in urma demersurilor din urmatoarele 2 saptamani,fiecare va obtine doar ceea ce crede,si nicidecum ceea ce vrea....
  Sa vreti  doar acele lucruri,pozitii sau persoane in care voi credeti si va simtiti motivati in adancul sufletului vostru !!!!