luni, 30 noiembrie 2020

Punct de cotitură la eclipse

    


   Doresc sa abordez azi, caci tot e eclipsa lunara, un subiect pe cat de sensibil, pe atat de important. Spun sensibil, deoarece cu siguranta unii dintre colegii mei astrologi nu vor fi in acord cu mine...iar aici ma refer la colegii care studiaza acelasi tip de astrologie ca mine, adica cea occidentala.Tema articolului meu este Culoarul(coridorul) dintre eclipse, o tema care a atras mai putin atentia in practica actuala a astrologiei occidentale, dar care e obligatoriu abordata in alte tipuri de astrologie. Pentru ca i-am studiat efectele in ultimii 3-4 ani, si am vazut cata forta au ele( vezi recentul culoar decembrie 2019-ianuarie 2020!-schimbari majore mondiale pe fondul conjunctiei Saturn-Pluto), am inceput sa iau fenomenul in calculul previziunilor mele.

   Deci, Culoarul eclipselor este perioada de timp dintre doua eclipse (stiut fiind ca ele vin in perechi), cel de acum cuprinzand intervalul dintre ziua eclipsei lunare (30 noiembrie), si pana in ziua eclipsei solare din 14 decembrie. E o perioada cu un fantastic potential energetic, o deosebita perioada karmica si care provoaca o hipersensibilitate deosebita, dar care starneste pe fondul ei in aceeasi masura actiuni cu consecinte pe foarte multi ani ,vreo 18. Fiecare Culoar e incarcat cu o forta unica ,rezultanta tuturor aspectelor planetare ale perechii de eclipse reprezentate.

   Cum spuneam,pe parcursul acestui interval de timp, absolut toti traversam Culoarul, psihicul uman e ultra-activat, doar ca persoanele senzitive simt mai mult decat celelalte aceasta greutate din eter.

   In acest rastimp, prin prisma a tot felul de situatii si evenimente care apar, unele chiar ciudate la prima vedere, Karma actioneaza cu o forta si mai mare. Ceea ce s-ar putea ivi acum in viata fiecaruia, ar putea avea legaturi karmice (colective sau individuale), fie de natura pozitiva, fie negativa. Situatiile se pot succeda intr-un lant, ca piesele de domino,indicand ca legat de asta exista ceva ce trebuie lamurit ...Karma pozitiva va fi indicata de un sir de evenimente-recompensa inaltatoare, iar cea negativa de ars va strange si va obliga, pana cand se vor lua masuri de curatare si purificare.

   Poate ca ar trebui sa luati aminte, ba chiar sa va notati, ce anume v-a dezechilibrat, a rascolit emotii mari( negative sau pozitive) in ultimele cateva zile si ce va starni in urmatoarele saptamani ...acolo evident ca exista ceva, iar daca determina reactii violente si bolnavicioase, trebuie luate masuri....Cat despre ceea ce se va petrece pozitiv, inseamna ca sunteti pe drumul cel bun si merita sa continuati.

   Pe o perioada atat de stransa energetic, se poate de asemenea starni o noua Karma negativa pentru viitorul indelungat, asa incat e foarte importanta fiecare reactie si actiune pe care o vom face zilele astea, fiecare gand pe care-l vom transmite-n univers....Sfatuiesc asadar sa nu starniti un lant nou negativ, caci nu veti mai iesi de acolo! Spre exemplu, nu raspundeti provocarilor altora, pastrati-va calmul si tonusul pozitiv, faceti bine cat puteti, corectati-va erorile si atitudinile viciate, debarasati-va de ce va tine pe loc, nu porniti ceva de care va indoiti, nu va lasati manipulati daca vi se cere ceva ce-i in contradictie cu ce simtiti voi, nu faceti lucruri imorale, acordati atentie semnalelor corpului fizic si nu lasati bolile sa se instaleze pe deplin, nu va adanciti in depresie caci acolo riscati sa ramaneti, tineti subtil sub observatie membrii labili psihic din familie sau orice persoana draga pe care o stiti sensibila, invatati sa acceptati si sa iertati( nu sa va intoarceti , ci sa mergeti cu intelegere mai departe pe drumul vostru), nu va lasati stapaniti de orgolii, trufie sau dorinte de razbunare, nu raniti si nu faceti rau prin cuvinte, fiti adeptii pacii si armoniei!

   Una peste alta, nu uitati, caci acum se poate declansa un program karmic cu durata de peste 18 ani! Daca se comit erori, ele nu mai pot fi reparate si vor avea consecinte imposibil de imaginat acum.

   Dar daca ne vom conduce viata si comportamentul fara mesaje negative, daca vom lua atitudine responsabila, fara panica sau resentimente, daca suntem decisi sa ne analizam comportamentul si propriile reactii, sa acceptam invatarea lectiilor daca le primim, atunci avem toate sansele sa beneficiem in urmatorii 18 ani de sustinere si deschidere astrala.

   Revenind strict la aspectele eclipselor de acum, ambele activeaza axa Gemeni-Sagetator,finalul primului decan, respectiv inceputul ultimului decan. Nativii care au in harta natala deja activate aceste zone( cu planete sau alte puncte virtuale importante),plus activate zodiile mobile, dar si Leu si Rac, vor resimti din plin schimbarile pe care efectele eclipselor le-ar putea declansa. Ceilalti, vor resimti indirect ,prin ceea ce se petrece acelora din preajma lor. De aceea, va sugerez cateva sfaturi-

-atentie la informatii si detaliile lor!

-grija la ce semnati!

-evitati disputele verbale sau impunerea ideilor voastre altora!

-nu provocati si nu va lasati provocati!

-nu inselati, nu faceti promisiuni desarte!

-reglati relatiile cu fratii sau cu alte persoane din mediul vostru apropiat!

-grija la calatorii si la starea masinilor si utilajelor manevrate!

-atentie la relatiile cu strainatatea!

-evitati bautura in exces sau stupefiantele, si de asemenea, aveti grija la soferii sau pietonii sub influenta lor!

-atentie la platile online, la cursul banilor virtuali si la documentele importante stocate cu noua tehnologie!

-ramaneti in starea de veghe daca lucrati in sistemul de educatie, daca sunteti cursanti sau profesori, copii sau tineri! La fel pentru domeniul juridic, dar si cel creativ ,de arta manuala sau orice ar putea tine de comert, publicitate, mass-media, zona de transporturi, drumuri, retele, infrastructura.

-informati-va,studiati, analizati si cascati bine ochii pe cine puneti stampila!-caci tocmai mi-am amintit de Alegerile de la noi....wow!- se poate declansa si aici o karma pe 18 ani... 




duminică, 1 noiembrie 2020

FOC ȘI PARĂ LA FINAL DE 2020

 


   Pentru ca lucrurile si evenimentele se precipita in multe colturi ale lumii, vreau sa vin cu cateva precizari si explicatii astro,chiar daca am prezis de anul trecut scufundarea omenirii in criza.Si imi asum acum si criticile ,apostrofarile pe care le tot primesc de la unii, desi previziunile mele s-au cam adeverit de fiecare data...Am spus de multe ori si repet.....previziunile mele nu sunt pentru cei cu inima slaba sau cei cu mintea ingusta!!!Daca va stiti astfel, mai bine nu -mi cititi articolele si va rezumati la cele mai simple si mai usor de digerat pe zodii.

   Constat acte de violenta fara margini, pornind de la asasinari , incendii, explozii, manifestatii si framantari sociale, valul 2 covid(probabil va urma si valul 3!),decese, boli, si terminand cu fenomenele naturale extreme-cutremure-inundatii..O lume foc si para,si intern, si extern, o perioada de haos si in natura,in corp, in minte si comportament...

   Toate cele de mai sus au intr-un fel sau altul legatura cu energiile martiene ....Marte retrograd, in deplinatatea fortelor in Berbec, cu tendinta de lupta si revolta, se desfasoara pe un teren de razboi intins...da, zic bine, razboi...suntem in plin crud razboi mondial...altfel decat stiam de la istorie, dar care a cuprins toata omenirea...

   Tendinta va fi aceeasi si in urmatoarea perioada, inclusiv la inceputul lui 2021, cel putin pana va pleca Marte din Berbec. Pana atunci, trebuie sa fie prudenta marita, caci oriunde poate iesi in afara fierbinteala timpurilor...da, e o perioada astral-periculoasa, in care energiile lui Marte isi cer drepturile aproape intr-un conflict corp la corp...Faptul ca in unele locuri(la noi spre exemplu...deocamdata, se manifesta o oaresce pasivitate in actiune( activitate inconstanta Marte retro ,alternand pasivul cu activul), asta nu inseamna ca fierberea nu-i in interiorul fiecaruia si ca poate izbucni oricand( vad ca s-au anuntat deja proteste saptamana viitoare in Bucuresti)

   La mijlocul lui noiembrie(in noaptea de 13-14), Marte va reveni la mers direct, reluand rand pe rand careurile cu planetele din Capricorn...Jupiter, apoi Pluto, apoi Saturn...se va da acolo o batalie finala...spun finala, caci in decembrie se va elibera aceasta zodie, iar la inceput de 2021 va pleca si Marte din Berbec. Pentru moment, de diplomatie si compromis nici nu poate fi vorba!...cu Mercur la randul sau in careu cu Saturn...Mercur care apoi va ajunge in Scorpion(iarasi aranjamente secrete). Sa nu mai spun ca tot in noiembrie-decembrie vine vremea eclipselor si a coridoarelor karmice dintre ele...

   Unui Marte direct nu-i plac mosmondelile,cu energiile sale  vrea sa forteze si sa lamureasca acum si aici prin actiune instinctiv-salbatica...vrea sa se faca dreptate, vrea adevar, justitie, vrea respectarea credintelor(inclusiv religioase)-careu Jupiter...acelasi careu extinde pe zona larga lucrurile si evenimentele...de la primul careu din vara si pana acum( a coincis cu explozia din Beirut) ,s-au tot acumulat furii, isterii, temeri, frustrari si evenimente stresante....iar acum s-a dat startul si mai dihai la revarsarea lor in exterior..asasinate( profesor francez pe motiv de religie-Jupiter!!!,, acte de terorism (Pluto), arme albe(Marte!), criza sanitara( Marte!), cutremur 7 grade, etc....teren minat e Terra la ora asta.

   Acelasi Marte, va continua sirul de careuri cu Pluto-obscur, razbunator, interlop, din umbra,  paranoic si obsesiv, distructiv si autodistructiv....interesant e faptul ca lumea de rand e ignoranta la ceva important aici....manipularea din spatele scenei a fortelor oculte plutoniene...sub fatada de exterior a actelor razlete teroriste savarsite de un extremist nebun si fanatic in credinta sa!...Sa luam in considerare ca Pluto e stapan de Scorpion(finantele si companiile mari si casa 8-a mortii...banii sau viata!!!)…Asadar, in numele credintei si dreptatii induse in creierul si psihologia unor indivizi labili, sta de fapt o manipulare ingrozitoare a fortelor intunecate pentru putere si bani...ca-s politice, ca-s finantiste, ca-s corporatiste,ca-s de spionaj, ca-s interlope, ca-s de oricare structura mafiota, nici nu mai conteaza!Esentialul este ca exista peste tot...si ca noi,cei de rand, am permis de-a lungul istoriei sa se ajunga aici prin ignoranta si alegerile facute...

   In ultima instanta, Marte va restrange careul cu Saturn…aspect greu intre maleficii zodiacului…cu un Saturn care inalta ziduri, izoleaza, constrange pana la dictatura, sufocare in numele aplicarii legii…Pentru ca Marte are legatura medical si cu infectiile, probabil ca in urmatoarele luni va creste numarul de infectari(grija mare!), asta pe langa brutalitati domestice,fenomene natural extreme, tendinte violente ,accidente, incendii, conflicte armate si politienesti, rupturi de contracte si aliante.

   Demn de luat in seama ca alt aspect astrologic, ar fi pozitia lui Neptun-de asemenea, planeta colectiva ca si Pluto .Neptun va fi in careu cu Axa Destinului pana in februarie 2021….invaluirea-n ceata si chiar anestezierea  constiintei colective se va manifesta de asemenea in toata splendoarea ei prin ascunderea adevarului si realitatii din spatele unor actiuni de tip martian manifestate sub impulsul subtil psihologic al unor forte oculte care imping spre intunecarea mintilor , lucru care creeaza psihoze…A actiona gresit si orbeste sub  astfel de energii si tendinte, inseamna a pune sub mare semn de intrebare viitorul lumii….

   Recapituland, cel mai mare pericol pentru urmatoarele luni, ar fi actiunile nesabuite facute din teama, frica, paranoia, razbunare….E perfect timpul pentru a forta manipularea individului si a colectivitatilor mari…Atentie, caci trebuie mers pe sarma cu alegerile pe care le veti face!!... daca vreti pe viitor integritate fizica si psihica intr- o lume sanatoasa si echilibrata!