luni, 26 decembrie 2022

ROMÂNIA 2023

 


   Prima jumătate a anului 2023 va aduce o continuare a transformărilor  deja începute-n societate încă din 2022. Primăvara va fi importantă, vor veni atunci noi elemente care să evidențieze schimbările, noi situații dificile și bulversante în urma cărora o să simțim cu mai mare claritate că la trecut, la obiective vechi, la metode vechi nu ne mai putem întoarce. Ele trebuie eliminate, căci multe bagaje inutile sau toxice mai cărăm în spate.

   România beneficiază de protecție divină și de liber arbitru încât să-și permită să facă alegeri, doar că depinde mult de cei care conduc încotro vor merge ei și ne vor îndrepta și pe noi, poporul. Opțiunile trebuie să fie inteligente și îndelung studiate-n culise, pentru că România are marea șansă de a putea fi de ajutor străinătății și atunci să-și valorifice prin bună negociere contractele și relațiile cu partenerii străini. Problemele s-ar putea ivi atunci când persoanele cu putere de decizie vor acționa impulsiv și fără să gândească, vor avea atitudine de supuși sau dacă vor fi pasivi din temerile de a da rateuri pentru că nu vor conștientiza ce rezerve ascunse poate avea această țară,acest popor.

   Din păcate, există și tendințe într-un fel distructive ce pot aduce tulburări, manevre de culise, interese personale în defavoarea populației, taine urâte ce pot ieși la suprafață despre entități guvernamentale secrete, organizații dedicate controlului maselor, spioni sau dușmani neștiuți! Același tip de tendințe astrale pot însă favoriza prin noi contracte zona financiară a concurenților noștri.

   Măsurile pe care trebuie să le luăm, inclusiv cele legate de bani, sunt în continuare dependente de ce se petrece în țările vecine, iar risipa cu aparatul bugetar supra-aglomerat va fi suportată din împrumuturi. Se vor lua ce-i drept noi măsuri acolo, însă nu vor avea o bază reală și practic nu vor aduce soluțiile cu adevărat necesare.

   Medical, starea populației nu o întrevăd una liniștitoare și fără probleme, iar sistemul sanitar se va confrunta cu dificultăți. Emoțiile și stările psihologice vor prezenta tulburări, mulți oameni vor fi vulnerabili, ceea ce-i va îndemna pe răufăcători să profite.

    În mediul de afaceri nu vor lipsi falimentele și lipsurile de resurse ori greutățile în aprovizionarea cu cele necesare.

   Ce mi se pare însă interesant, ar fi vocea mass-mediei și a celor care au cu adevărat un cuvânt de spus. Se produc modificări importante acolo și destui se vor implica în devoalări de adevăruri sau vor inversa comportamentul din trecut. Aceia care consideră în continuare că pot manipula, dicta și stăpâni cu vorba se înșeală amarnic, pentru că puterea cu care au făcut asta până acum o să le scadă pas cu pas, probabil odată cu a acelora care le-au dat ordine s-o facă.