luni, 14 februarie 2022

Metavers aproape o realitate în 2022?

      


    Că traversăm o perioadă specială, asta deja știe toată lumea...Și suntem încă abia la început de 2022....Că fiecare-și dă cu părerea și mulți devin experți în probleme geopolitice, iar știe lumea...aproape că umbrele covului si  covvaxului  se risipesc, atenția mutandu-se spre vecinii noștri și ceea ce s-ar putea intampla acolo...

  Bineînțeles că am fost bombardată cu intrebările voastre, dar cred că ați constatat deja că nu m-am aruncat în previziuni pe astfel de subiect...De ce? Pentru că acolo unde eu nu simt direcția, unde nu dețin informații clare despre temă, nu alerg să trag concluzii și să mă afișez cu ele publicului larg....Astrologia mundană e ramură grea. Ca urmare, puțini astrologi se incumetă să o practice...Pentru mine personal e o provocare de foarte mulți ani...ați remarcat asta.... Contrar a ceea ce crede lumea că văd în globul de cristal viitorul, in spatele analizelor mele nu-i doar intuiție și viziune,ci e o imensă muncă de informare istorică,geografică,economică,șamd...Știrile ca toată lumea le iau și eu din media ,din cărți, dar sunt precaută mai ales că în ultimii ani mi s-a arătat forța de manipulare a presei și faptul că în spatele fiecărui post tv,canal de știri online etc stau patroni cu interese personale și încrengături politice...la urma urmei, întreaga istorie a omenirii a fost scrisă de cei care au deținut puterea în vremurile respective. 

   Când discut despre conflicte internaționale și de analizarea lor astro, deja am nevoie de date certe de naștere pentru cei implicați,și nu doar ale șefilor de state, ci și de hărțile țărilor...Chiar credeți că-mi oferă datele reale sursele de informare publică? Își imaginează careva că avem la discreție informații reale despre fostul șef KGB și actualul șef al Rusiei?Asta așa , ca idee...nu mai spun că țările cu istorie zbuciumată, cu dezmembrări și adăugări de teritorii au mai multe hărți pentru studii...

  Strict referitor la conflictul din apropierea noastră, am tras concluzia că adevărul,ca de obicei,nu-i acela care ni se flutură la suprafață. El e mult mai profund,complex, ascuns publicului larg...Deși suntem împinși spre o singură direcție și un singur vinovat, eu una m-am învățat să caut în direcția de multe ori opusă, pe principiul că localizarea realității e la mijloc. Doar ascultând opiniile tuturor celor implicați pot trage o concluzie cât de cât apropiată de adevăr. 

   Așadar, americanii, parte din NATO, arată cu degetul doar spre unul și uită faptele istorice,uită promisiunile făcute și condițiile discutate cu Gorbaciov cândva prin care se angajau ca NATO să nu se extindă spre estul Europei(exact asta a făcut!),uită de acordul Minsk II din 2015,incearcă să-l convingă pe  Zelensky al Ucrainei să ordone invazia in Donbass pe motiv de apărare prin atac pentru a aprinde flacăra reacțiilor rușilor, americanii uita că au consiliat pe UE sugerând să nu se incheie contract cu rușii pe termen lung(așa cum aceștia i-au propus la acea vreme iar acum nu am fi avut explozia prețului în urma expirării contractului), americanii uită de interesele familiei Biden cu afaceri necurate în Ucraina, ei uită că singura opțiune a UE in caz de neajungere la acord de distribuire gaz cu rușii ar fi GNL-ul chiar de la ei,americanii care de fapt il importă la rândul lor și va ajunge la prețuri muult mai mari decât gazul rusesc, americanii uită că în particular politica lor este de fapt antigermană de mult timp(Iar Germania e parte importanta care ar beneficia de Nordstream 2 și ar deveni periculos de independentă așa cum n-a mai fost de la Hitler incoace), americanii uită multe-multe....Dar chiar, ei uită?

    Deci, lucrurile-s mult mai ample, iar pozițiile astrelor v-am tot spus, arată bine și exact lupta de manipulare, control, secrete și afaceri murdare, planuri concepute de multă vreme, strategii înșelătoare, abaterea atenției populației, rolul massmediei în toate poveștile, nepăsarea celor de la butoane de populația victimă colaterală(?!), interesele personale cu bani mulți în joc....Toate derutează...

    Revenind la munca mea de astrolog, confirm că traversăm cu toții o perioadă volatilă, ce stă deja sub energiile Lunii Pline care activează axa Leu-Vărsător și care va avea fază exactă pe 16 februarie. Aspectele ei vor influența stările și acțiunile pentru următoarele 2 săptămâni, asta în urma a ceea ce va apărea la suprafață și care a stat ascuns în trecut...cam așa aș spune de obicei...Doar că acum e altceva ținând cont de starea mondială și nimeni nu are nevoie de umflarea egoului tip Lună-n Leu și ieșirea la scenă deschisă cu declarații zgomotoase de intenții pentru a atrage atenția. Ideea e că Luna Plină formează aspect perfect tensionat cu Axa Destinului...Predestinare? Karmă?...aș spune că da, ținând cont de faptul că Luna Plină e legată subtil de eclipsele din noiembrie-decembrie 2021 și poate aduce lucrurile declanșate atunci la un punct culminant emoțional acum. Orice conflict, și individual, și colectiv, trebuie tratat fără superficialitate pentru că orice acțiune eronată poate rostogoli defectuos lucrurile în următorii 18-19 ani...Dar și orice acțiune bună poate aranja pozitiv lucrurile tot pe 18 ani...Universul chiar ne dă oportunitatea să rezolvăm ceva ce la prima vedere părea imposibil...Suntem  la o răspântie și nu putem rămâne blocați la nesfârșit în intersecție...Se poate profita de faptul că Venus și Marte sunt de mână pornind un nou ciclu, iar cele două planete sunt exact guvernatoarele zodiilor activate de Destin(Taur-Scorpion),legând indisolubil Trecutul de Viitor. Totul e ca nimeni să nu se lase ademenit și provocat în războiul informatic(realitatea virtuală a metaversului?-Lilith careu Neptun!) care se va desfășura sub ochii tuturor, să nu acționeze sub stres , panică,orgolii și interese individuale care ar conduce la agresiune. Cu dialog și înțelepciune în relații, cu intenții bune pentru comunități(Soare in Vărsător), cu acceptarea eliminării structurilor și a persoanelor devenite toxice de la putere, sunt șanse de a depăși cu bine perioada, iar restructurarea forțelor mondiale să se facă( fără dubiu se va face oricum!) în așa manieră încât omenirea să evolueze,nu să involueze. Deschidere astrală există, dar să vedem ce fac oamenii cu ea!