joi, 29 septembrie 2016

PERFECT REALIZABIL SAU DOAR VIS CU OCHII DESCHISI


   Ca sa incheiem in forta luna septembrie,un inceput de toamna atat de energizat de aspecte astrale majore, ne pregatim acum de Luna Noua ce se implineste dimineata devreme a zilei de 1 octombrie,la gradul 8 Balanta.Se pare ca,in urmatoarele 4 saptamani,variantele de a porni ceva nou intr-un domeniu sau altul vor fi la vedere,iar alegerea ne va apartine....noua sau celui care ne merge alaturi,noua sau aceluia pe care il solicitam sa ne acorde ajutor,noua sau "gura lumii"in fata careia ne aplecam? Unde-ar fi mai bine sa apelam,la cine-ar fi mai bine sa ne gandim atunci cand hotaram ceva important, de cine-ar trebui sa ne debarasam pentru a elibera o noua cale pentru ca cea de pana acum si-a cam indeplinit misiunea ? Probabil ca acestea ar fi intrebarile la care ne indeamna Luna sa meditam in aceasta perioada...
   In primul rand Balanta ne cere echilibru,amintindu-ne ca trebuie sa ramanem permanent unii cu altii conectati,inclusiv prin idei(caci faza se formeaza pe casa 3),prin comunicare,prin invatare unii de la altii,prin negociere,dar si prin capacitatea de a accepta egalitatea  si dreptatea. Balanta ne aminteste acum cat de puternica ar fi legatura intre indivizi in lupta lor contra inechitatii.
  Luna Noua vine sa activeze Marele Benefic Jupiter,abia intrat de curand in semnul care gazduieste aceste aspecte.
   Desi orbul pe care il face cu Pluto sau cu Marte e larg ,inca mai e nevoie sa avem grija la tendintele lui vulcanice si la dusmaniile deschise. Abuzul de putere ameninta o existenta pasnica si va fi nevoie de a taia cu sange rece orice legatura inutila,ba chiar toxica. Astfel de ajustare este obligatorie daca vrem sa eliberam calea aparitiei altui partener in viata noastra sau calea prin care sa ne materializam un vis financiar la care aspiram,stiut fiind ca Venus,guvernator de Balanta si dispozitor de aspectele ce au loc acum,deci Venus are legatura si cu valorile materiale.In plus,planeta mediaza Axa Destinului.
  Urmatoarele saptamani reprezinta bune momente de a incepe noi cursuri,de a porni la drum cu promisiune de reusite ,de a investi,dar cu atentie si cu cap,de a gasi noi colaboratori si noi piete de desfacere,mai ales pe termen lung. Lordul Timpului ,Saturn,este acolo in sextil si ajuta noile proiecte serioase pe viitor. Jupiter solicita expansiune in asa fel incat exista sansa de a stabili noi tinte pentru a progresa si a ne extinde,cu conditia de a fi precauti ,exigenti si pregatiti de efort .
   Singurul aspect strans al Lunii este acela de inconjunctie cu Neptun....se pare ca va fi imposibil de pus in practica idealismul si fantezia....Stabiliti cu atentie inainte daca ceea ce va doriti e utopie sau realizabil,sa nu cumva sa ramaneti doar la nivel de vise cu ochii deschisi!
   Spor maxim sa aveti!




duminică, 25 septembrie 2016

TENDINTE SAPTAMANALE


      Saptamana ce soseste incheie luna septembrie care ne-a testat din plin emotiile ,dar nu face altceva decat continua sirul energiilor deja pornite,caci "greii zodiacului" sunt actori principali.
    Inca din prima zi ne confruntam cu un Pluto stationar la revenirea la mers direct prin Capricorn,dupa o perioada de retrogradare de 5 luni. Aspectul face din stapanul intunericului si a tot ce inseamna interlop, cea mai puternic energizata forta.Tot ce reprezinta Pluto va fi in atentie,de la subconstient, intensitate,adancuri,tenebre, deseuri,control,manipulare si putere,pana la sexualitate,datorii si bani. Avem posibilitatea sa aducem macar o parte din astea la suprafata,pentru a vedea cu adevarat ce a stat ascuns pana acum.
     Alt aspect important este definitivarea careului pe care Saturn il face de ceva timp cu Axa Destinului si care a condus la platirea oricaror greseli si erori majore comise .Trebuie sa fie inca in atentia noastra tendinta de a fugi de realitate,de a refuza asumarea de responsabilitati ,de munca,de a fi necinstiti si lipsiti de onestitate...astfel de atitudini nu raman fara ecou.
      Marte ajunge in Capricorn,un semn care-i confera putere planetei de foc.Catva timp e nevoie sa ne luam in serios angajamentele,sa avem determinare ,sa depunem efort,sa fim organizati si disciplinati, evitand rigiditatea insa in actiunile noastre.
       Finalul de septembrie si inceputul de octombrie vine cu o Luna Noua in Balanta care se formeaza in apropiere de Jupiter si care ne va pune fata-n fata cu alegerile noastre,cu negocierile si talentul de a fi diplomati ori de a tine cont de opiniile altora,fara insa a compromite propriile dorinte.Cu siguranta vestile,informatiile,capacitatea de a studia si cauta ceea ce ne e necesar,drumurile si intreaga comunicare,vor influenta decisiv alegerile noastre vis-a-vis de bani si de cum ii castigam ..sau ii pierdem,caci exista pericolul de a risca economiile noastre in speculatii ori de a-i cheltui pe placeri si distractii. Calea pe care o vom alege depinde doar de noi si de cum vom sti sa ne stapanim primul impuls.
      Altii vor avea tendinta de a-si indrepta intreaga afectiune spre un potential partener cunoscut poate in perioada tineretii ,la un drum ori chiar vecin,crezand ei ca respectiva persoana ii va ajuta sa se regaseasca si sa-si recapete stima de sine...e capcana momentului de fapt...respectiva persoana poate fi manipulatoare ,geloasa,fara scrupule,rece si dura, urmarindu-si doar scopurile si ambitiile,iar suferinta tradarii intr-o astfel de situatie poate fi fara margini.Cunoasteti-o bine inainte de a va arunca intr-o astfel de relatie care,pe cat de pasionala ar putea fi la inceput,pe atat de dezamagitoare risca sa devina mai tarziu! Atentionarile sunt valabile in special pentru cei cu accent pe semnele cardinale,intre gradele 4-12 (Berbec,Rac,Balanta,Capricorn)
      Cat despre primele doua zile de octombrie,frumos ar fi sa ne indreptam spre creatie si arta,spre iubire neconditionata si compasiune,spre misticism si spiritualitate.
      Sextilul dintre Pluto si Lilith,din fericire un aspect pozitiv,date fiind caracteristicile si ale uneia ,si ale alteia,sfatuieste sa ne bazam pe instinct daca dorim sa se repare o nedreptate care s-a facut abuziv.
     Exista si in acest final de saptamana teste la care vom fi supusi,riscuri de a ne aduce singuri esecul in cale; primul ar fi iluzia si varianta de a ajunge victimele altora din cauza naivitatii,precum si tendinta de a ne scufunda in vicii pentru a nu simti cu adevarat realitatea vietii. Si toate astea peste un mental actionat de Uranus caruia,daca ne supunem, nu vom face altceva decat vom provoca haos si degringolada in viata noastra si a celor care ne indragesc.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Cornul abundentei ori deznadejdea risipei romanesti ?


  Sa fie oare o intamplare faptul ca inceputul de sezoane este asociat cu semnele cardinale zodiacale?Nici vorba pentru ca, dupa cum bine stim,si echinoctiul si solstitiul reprezinta markeri importanti ai timpului care ne ajuta sa ramanem conectati la ciclul misterios dar permanent al vietii pe pamant. Iar daca echinoctiul de primavara reprezinta punct important de noi inceputuri,acela de toamna e legat de culegerea recoltelor ,a ceea ce am sadit atunci cand Soarele a intrat in Berbec primavara.
  Pe 22 septembrie se celebreaza inceputul toamnei in emisfera nordica,odata cu intrarea Soarelui in zodia Balantei. Ziua este egala cu noaptea ,dar pregateste insa calatoria binecunoscuta spre intuneric ul iernii si, odata cu ea, indemnul de a incepe sa ne conservam energia. Adunam recoltele muncii de peste an si facem curatenia sufletului,a spiritului.E nevoie sa stabilim un echilibru in propriile noastre vieti,cat si in relatiile cu cei din jur.
  Reamintesc faptul ca in astrologie,ca tehnica de lucru,momentul si harta lui pentru intrarea Soarelui intr-unul din semnele cardinale reprezinta graficul previziunilor mondiale,pentru urmatoarele 3 luni.
  La modul general,apropierea in prezent a Soarelui de Jupiter,aflat si el in Balanta inca din 9 septembrie,combinat cu tensiunea adusa de planeta Marte si cu opozitia inca valabila cu Chiron( ce reprezinta rani),probabil ca pana in decembrie se vor cauta solutii care sa rezolve probleme vechi,conflicte, solutii care sa aduca vindecare ,compromis si toleranta, in special pentru subiectele sensibile legate de credinta si moralitate.de legi si de aplicarea lor.
  Pentru Romania, Soarele intra intr-o casa a drumurilor,o casa a strainatatii,a jurisdictiei sau a stiintelor superioare,precum si a religiei sau filozofiilor de viata. Vom manifesta noi oare o atitudine demna fata de ce vine din exterior,fata de regulamentele din educatie si fata de legislatie in general? S-ar zice ca nu, daca nu stim sa gandim inainte de a actiona sau daca ne supraestimam fortele. Iar cu Marte aflat intr-un sector ce reprezinta Parlamentul,e clar ca in urmatoarea perioada continua risipa si compromisul ,dorinta de aliante ori de atacuri care sa rupa unele deja facute...astea toate inainte de alegeri. Vom asista la certuri,dispute ,despartiri de partid si chiar probleme referitoare la armata sau la membrii ei.
  Tensiunile nu sunt dintr-o singura directie caci pe harta cerului se formeaza o adevarata cruce mobila. Faptul ca Saturn formeaza aspecte grele cu Axa Destinului ma determina sa atrag atentia la hotararile celor implicati,caci ele sunt cu bataie lunga si orice alegere gresita vor face, ea va fi sanctionata aspru in timp.
  Problemele care vor fi puse in discutie vor fi si acelea legate de bani,caci axa financiara e prinsa in  schema astrala.
  Ascendentul  astrogramei este in Varsator si chiar se stie ca tara noastra e una uraniana.Urmeaza deci o perioada importanta in care alegerile pe care le vom face fiecare pot avea repercursiuni pe viitorul mai indepartat. Stapanul Ascendentului se afla in casa 3,asa incat pot spune ca vestile,informatiile,si cele primite,si cele transmise,inclusiv acelea din mass-media,vor deveni ocupatia de baza a locuitorilor acestei tari pentru urmatoarele luni. Opozitia Venus-Uranus inca mai actioneaza in prima luna caci va trebui sa gasim solutii ingenioase pentru a reface cat de cat buzunarele si portofelele golite de cheltuieli nesabuite.
 Neptun,planeta aflata in sector de bani, indica posibila frauda, dezorganizare,aiureala si atitudine necorespunzatoare,falsa si inselatoare in gestionarea visteriei .Se pare ca nu ne-am scuturat de practicile mizerabile de altadata.
  Pozitia Lunii ,cam instabila in semnul Gemeni, arata cu degetul spre tineretul nostru,spre tineri si spre parinti. Acolo vor fi probleme de relatie,comportament ,atitudini superficiale si duplicitare. Gandul numai la distractii,vicii si castiguri prin jocurile de noroc nu sunt de bun augur. De asemenea e posibil sa auzim mai des de cazuri de maltratare a femeilor si copiilor,dar si de dificultati pentru aceia care au legatura cu sportul,activitatile distractive si de divertisment,teatru si arta.
 Cu Mercur stationar in momentul revenirii la mers direct dupa 3 saptamani de retrogradare, contractele financiare si eventual discutiile despre altele noi,vor stationa pentru ca probabil sunt interese puternice la mijloc,jocuri si speculatii ascunse (cu Pluto in aspect cu Mercur). Dar tot acest unghi poate conduce la manipulari prin imprumuturi,banci sau chiar relatii cu alte tari.
  Desi Venus inca se mai afla pe teritoriul Balantei,acolo unde planeta e stapana, ea vine cu tendintele unui grad karmic,ale unui grad de finalitate. Ce fel de relatie se pregateste de finish acolo?Cat de benefic este ultimul impuls pe care-l primeste de la Marte?Reuseste planeta sa imbunatateasca relatiile comerciale externe sau aduce in prim plan cazuri si proceduri penale?  Raspunsul depinde mult de cat de departe s-a mers cu compromisurile .
 Semnul Sagetatorului inca este traversat de cei doi malefici ai zodiacului,Saturn si Marte, care continua sa faca legea acolo. De aceea nu ma va surprinde  nicio ruptura ori disensiune de partid, nicio altfel de schimbare in cercurile ministeriale sau oricare problema pe care Guvernul va trebui sa o lamureasca. Pot afirma in schimb ca tensiunile care vor duce la asta sunt mai vechi,unele au fost ascunse pana acum,iar Marele Profesor le va scoate la iveala si va cere solutionarea lor. Ce e de subliniat  aici face referire la tendintele astrale ...vor fi alegeri dificile,mi-e teama ca se va actiona contra normalitatii si corectitudinii, iar lectiile viitoare in acest caz vor veni cu plati si sanctiuni karmice grele pentru noi toti.
  Exista o sansa de a descoperi calea buna de a gestiona lucrurile...ea poate fi adusa de Pluto care mediaza opozitia Mercur-Neptun dar si Axa Destinului, putand aduce pacea intre trecut si viitor. Totul e ca persoanele importante de decizie,liderii mai ales, sa utilizeze aceasta energie colectiva intr-un mod constient si responsabil, cu gandul la regenerarea tarii prin transformare radicala a vechilor sisteme si prin eliminarea deseurilor , inclusiv a celor umane,care stau in calea progresului.
  Intelepciune tuturor !


luni, 12 septembrie 2016

Schimbari si eclipsa lunara


  In seara de 16 septembrie  avem vizibilitate maxima a fenomenului de eclipsa de Luna prin penumbra,la grad 24. Soarele va fi in Fecioara,iar Luna va fi in opozitie,in Pesti. Efectele acestei Luni Pline mai puternice vor fi resimtite in special de nativii cu accent pe semnele mutabile,iar ca zone geografice ,acolo unde "atinge" traseul eclipsei sau acolo unde semnul Pesti si Jupiter ori Neptun, guvernatorii acestei zodii, patroneaza. Traseul ei va cuprinde Europa,Africa,Asia, parte din Australia si vestul Oceanului Pacific,iar ca importanta poate fi resimtita in regiuni ca Mauritania,Insulele Canare, Senegal, Rusia,Kazahstan,India ori Pakistan,timp de aproape 4 luni. In astrologia traditionala ,tari cu sectoare patronate de Pesti ar fi Egiptul,Italia,Franta,Germania,Portugalia sau Spania.
  Dupa cum bine se stie,Jupiter extinde si mareste tot ceea ce tine de el; astfel,energiile din aceasta perioada tind sa fie puternice ori sa se resimta mai tare decat altadata.
  Pesti,ultimul semn din zodiac,cu eclipsa formata in ultimul decan,pe  gradul 24 -condus de Marte,cu care eclipsa e in careu acum...toate aspectele atrag atentia la finaluri,mai ales ca planeta se afla intr-un semn de foc,adica in Sagetator. Ma astept la semne de intrebare asupra unor probleme din trecut si necesitatea ca ele sa fie revizuite,ma astept ca procese globale incepute altadata sa se apropie de finalizare,ma astept sa dispara mistere nerezolvate pana acum,trecutul sa ramana in urma dar odata cu el si oportunitatile ratate sa fi fost ultimul tren.
  Emotivitatea oricum e crescuta in preajma oricarei eclipse,asa incat ma astept ca multi nativi sa intampine dificultati in pastrarea unora din relatiile existente,iar altii sa doreasca prin orice mijloace sa atraga atentia asupra lor.. Si daca acolo se va rupe ceva,cu siguranta nu va fi liniste si pace...din contra,va fi ceva exploziv,cu vedere la public ,cu barfa,scandal si controversa,daca nu chiar ceva dramatic..Trigonul perfect dintre Marte si Uranus va aduce un curaj nebunesc de eliberare asa incat unii sunt tentati sa isi asume acte extreme de bravura.
  Implinindu-se pe axa Pesti-Fecioara probabil ca aceasta eclipsa de Luna o sa ne vorbeasca in urmatoarele luni de sanatate,medicina,compasiune,de loc de munca,de responsabilitatile zilnice,de mod de viata si nutritie,de spiritualitate ori sacrificiu,de iluzia in care am trait pana acum si care trebuie sa dispara,de modul in care am inselat sau ne-am lasat inselati. Alunecosi cum sunt Pestii s-ar putea sa ocoleasca o confruntare directa dar rezultatele sa fie imprevizibile in acel sector stapanit de zodie. Fiti intelepti asadar!